• Editura: Polirom
• Traducător: Mihaela Negrilă
• Număr de pagini: 182
• Număr de steluțe acordate pe Goodreads: 5

"Râul care ne desparte" este un roman care aduce în prim plan efectele pe care le are asupra unui trib african tradiționalist apariția coloniștilor creștini. Odată cu prezența omului alb, cu stilul său de viață, cu principiile și conceptele sale toatal diferite, viața a două comunități așezate în jurul râului Honia este atât de mult afectată, încât unii dintre oameni par să uite cum erau ei la început, să își uite propria identitate și să se piardă între nevoia de a aparține unui grup și năzuința de a dobândi înțelepciune, de a avea acces la educație și la tot ce presupune aceasta.

O rivalitate care se adâncește pe zi ce trece

Pe malul râului Honia se înalță două comunități africane cândva unite. Ambele au aceleași origini ancestrale și împărtășesc aceeași înțelepciune străveche. Ambele practică aceleași tradiții și le unesc aceleași jurăminte sacre și idealuri umane. Doar că, se pare că ambele cred că partea lor de lume e mai importantă. Conducătorii fiecărei așezări afirmă că pe pietrele din partea lor de coastă s-au așezat marii întemeietori ai lumii lor, că pe unde au trecut acești mari învățați și unde și-au făcut așezările temporare au crescut arbori înalți și impozanți, la fel de vechi precum lumea. Fiecare așezare crede că ea a găzduit strămoșii, că e mai importantă și mai însemnată și că are dreptul să conducă.

Pe un astfel de fundal, uneori conflictual, ajung coloniștii creștini, care reușesc să convingă să se convertească mare parte dintr-una dintre asezari. De partea cealaltă a râului, oamenii păstrează cu sfințenie tradiția. Pe un conflict vechi, se naște unul nou, arzător și cu urmări dureroase.

Practici vechi, condamnate de biserică și apărate vehement de băștinași

Una dintre practicile tribului, cea mai stringentă dintre probleme discutate în carte, este circumcizia. Atât feminină, cât și masculină, aceasta este combătută cu argumente biblice de către creștini și apărată cu puterea cuvântului străvechi și a tradiției de către băștinași. Circumcizia este însăși caracteristica ce le conferă tinerilor identitatea, apartenența la trib și mărturia tăcută a trecerii de la copil la adult. Fiind însoțită de un ritual complex, aceasta îi transformă pe băiței în bărbați, pe fete în femei. E un jurământ pe care cu toții îl respectă, o tradiție de necontestat și o ofrandă adusă pământului mamă.

Dar creștinii nu sunt de acord cu aceste practici barbare, ei vor ca pângărirea trupului dat de Dumnezeu omului să ia sfârșit. Ei nu își lasă copiii să mai ia parte la ritual, nefăcând decât să îi arunce pe aceștia în apele tulburi și repezi ale confuzie și ale excluderii sociale.

Două familii, două destine

Ne sunt prezentate două familii. Una este cea a lui Joshua, un membru al tribului convertit la creștinism, care își crește cele două fete în legile noii sale religii și condamnă tot ce e vechi și legat de magia și credința animistă a strămoșilor săi. El își adună în jurul său o comunitate care îl transformă ușor, ușor în lider și astfel capătă o putere ce îl înverșunează și mai tare în ceea ce el consideră că este o misiune venită de sus.

În momentul în care fiica sa cea mică trăiește un puternic conflict interior și nu dorește să renunțe nici la creștinism, dar nici la calitatea sa de fiică a tribului, Joshua nu poate să suporte răzvrătirea fetei și se dezice de aceasta. Abandonată de propria familia, fata participă la ritualul de circumcizie pentru a deveni "femeie frumoasă a tribului", pentru a trece granița dintre copilărie și maturitate. Numai că, din păcate, pentru ea această practică are urmări tragice, iar cele ce rezultă nu fac decât să hrănească vrajba dintre cele două așezări.

Cea de-a doua familie este cea a cărei conducător este Chege, un bătrân înțelept care a prevăzut că omul alb va veni și va pune stăpânire peste așezările "leilor adormiți". Neascultat de semenii săi, acesta se închide de bună voie într-o tăcere ermetică, având grijă să îi transmită fiului său că el este cel ales, cel menit să salveze tribul de la invazie și să îl conducă. Astfel, Waiyaki are parte de educație în satul vecin, pentru a putea înțelege și mai apoi combate argumentele dușmanului său. Și devine un punct de sprijin al comunității sale, deschizând școli pentru copiii necircumciși care nu sunt acceptați la școlile creștine.

Râul desparte vieți, credințe, inimi

De o parte și de alta a râului trăiesc oameni cu același dorințe, cu inimi care, deși ar trebui să fie vrăjmașe, tânjesc după acceptare și iubire, deopotrivă. Waiyaki se îndrăgostește și se luptă cu sentimentele care pun stăpânire pe sufletul său. Pentru că se îndrăgostește de o fată care îi e interzisă, de fața liderului creștin, Nyambura. Un alt conflict se naște de aici, deoarece tinerii nu pot să renunțe la sentimentele lor puternice, sincere. Fata este respinsă de Joshua, tatăl său, Waiyaki este considerat trădător de oamenii pe care i-a servit cu toate forțele lui până atunci. Dorința lor de a reuni cele două așezări se lovește de interese mârșave, de trădări și invidie. Vechiul e într-o permanentă luptă cu noul, nimeni nu vrea să renunțe la convingerile sale și un compromis pare imposibil de făcut.

Roman despre suflete la marginea prăpastiei

Într-o lume care se transformă rapid, unde tradițiile sunt renegate și apărate în același timp cu forțe aproximativ egale, progresul este lent și liniștea lipsește cu desăvârșire. "Râul care ne desparte" este un roman al conflictului, unde râul simbolizează cu măiestrie prăpastia dintre omul alb și triburile africane, dintre creștinism și tradițiile străvechi, dintre cei doi îndrăgostiți care se caută din priviri și se găsesc întotdeauna la râu, apărați de magia acestuia și de puterea lui de a îi ascunde de privirile bănuitoare și rele.

O carte scrisă bine și care merită citită pentru a putea înțelege, măcar parțial, această luptă tăcută și mocnită dintre cele două concepte, pentru a arunca o privire, fie ea și fugitivă, către triburile africane care au fost surprinse fără apărare de coloniștii dornici să îi transforme în ei înșiși, fără a lua în calcul ceea ce însemna pentru ele tradiția, adică însăși identitatea lor.