• Editura: Humanitas
• Format: Broșată
• Număr de pagini: 263
• Steluțe acordate pe Goodreads: 5

"Cerul ca oțelul" este un roman cu o atmosferă întunecată, un roman în care idilizarea realității nu are loc, unde omul și-a pierdut umanitatea și toate sentimentele au fost spulberate, înfrânte de lupta grea pentru supraviețuire, de instinctele care ies violent la suprafață și ascund sub cheie tot ce era mai frumos și mai bun în om.

Distopie postapocaliptică cu elemente horror

"Imaginează-ți sfârșitul lumii. Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor. Imaginează-ți un întuneric încăpățânat și omniprezent. Imaginează-ți o lume golită de haos, întoarsă în armonia primordială a naturii, care o dezmembrează câte puțin în fiecare zi, până când totul va dispărea împrăștiat de vânt. Imaginează-ți toate astea. Și acum, fă-le să se întâmple!"

Acest roman nu este o distopie tipică. Aici lumea, distrusă de incapacitatea omului de a o conserva, nu este gata să se refacă și să renască din propria cenușă. În lumea creată de Leucuța, oamenii au distrus totul. Chiar și speranța.

Omul și-a lepădat haina umană și a transformat puținul care i-a mai rămas într-un îngrozitor tranșeu în care "mănânci sau ești mâncat". Frigul, întunericul, foame, mai ales foamea, au făcut ca instinctele să pună stăpânire pe natura umană. Nimeni nu mai e în siguranță pe străzile acestei lumi, nimeni nu mai are garanția supraviețuirii.

Un incident nefast, de o amploare pe care o putem intui încă din primele pagini, a făcut ca nimic din ce știm noi despre civilizație să nu mai aibă vreun sens. Electricitatea a dispărut, la fel și hrana, căldura, și mare parte din omenire și-a găsit sfârșitul. Pe tot parcursul romanului suntem martorii tăcuți și îngroziți ai drumului pe care personajul principal îl face, un drum al exilului și al supraviețuirii.

O eroină sau o supraviețuitoare?

În mod neașteptat, personajul principal este o femeie. O luptătoare. După ce își pierde întreaga familie, după ce toate legăturile ei cu această lume efemeră sunt rupte brutal, hotărăște să se supună unui autoexil care să îi asigure, măcar temporar, supraviețuirea. Pleacă spre Nord, căci acolo crede ea că lumea ar putea începe procesul de vindecare, de refacere. Pleacă departe de răutatea dezlănțuită. Plecarea ei e ca o săritură în gol, e plina de riscuri și de întrebări fără răspuns, amuțite de sunetele tot mai zgomotoase ale stomacului înfometat.

Un roman excepțional, o scriitură pe măsură

Tocmai acest drum este cel care face romanul atât de tulburător. Ceea ce întâlnește eroina noastră pe parcurs, oamenii pe care este nevoită să îi lase în urmă, natura umană care își arată toate fațetele sale, toate ne duc cu gândul la un roman de Stephen King. Dar mai bun, din punctul meu de vedere. Cu mai multa substanță.

Trăirile personajelor, dialogurile, tensiunea și suspansul, par toate atât de vii, încât ai impresia că se întâmplă aievea, că faci parte din poveste, că lumea se destramă și că tu ai rămas în urmă, ai uitat să te ascunzi din calea atrocității, tu ai lăsat să treacă totul pe lângă tine pentru că mai ai câteva pagini de citit din "Cerul ca oțelul".

"Cerul ca oțelul", un titlu foarte bine ales

De fiecare dată când citesc o carte încerc să găsesc semnificația titlului. De data acesta, titlul este atât de bine ales încât nu am putut decât să admir și acest lucru. Dacă de cele mai multe ori, în poezie, dar și în proză, cerul este văzut ca o cupolă salvatoare, o oază de liniște și de pace, un îndemn la meditație, aici îl vedem cum se transformă, cum devine dur, aspru, ca de oțel, incapabil să îi mai ofere omului protecție, pace, incapabil să mai fie motiv de introspecție.

"Cerul ca oțelul", un roman original

Este, de departe, un roman original și cu o scriitură a cărei forță îți lasă urme adânci în suflet, te face sa te oprești și să te gândești ce ai face într-o astfel de lume, cum ai reacționat și ce sentimente te-ar conduce. Cele două locuri de coșmar în care ajunge Femeia, conduse de neoameni, în care scopul este supraviețuirea cu orice preț, atât de atent și de in detaliu descrise de autor, sunt înspăimântătoare tocmai prin faptul că ar putea fi reale. Că ar putea exista. Citind acest roman am intrat în acea lume și m-a înspăimântat această posibilă față a ei, acest scenariu care, deși probabil, sper din suflet să fie imposibil.