Această carte ne poartă într-o călătorie fascinantă prin alte teritorii și culturi și ne arată cât de diferiți suntem în ceea ce privește creșterea copiilor. Asta nu înseamnă că ceea ce facem este greșit. Dar nici corect. Totul ține, după mine, de cultură, nivel de trai, climă, condiții de viață. Cu toate acestea, cu toții încercăm să fim niște părinți cât mai buni, așa că sfaturile din această carte nu au cum să nu ne prindă bine.

Despre autor

Mei-Ling Hopgood este o jurnalistă și scriitoare independentă care a scris pentru diverse publicații, de la National Geographic Traveler și Marie Claire, la Miami Herald și Boston Globe. A lucrat ca reporter la Detroit Free Press, St. Louis Post-Dispatch și la biroul Cox Newspapers Washington.

„Mama și copilul în diverse culturi”

Ideea de a scrie cartea „Mama și copilul în diverse culturi” a luat naștere odată cu mutarea autoarei din Statele Unite ale Americii în Buenos Aires. Acolo, devenind mămică, descoperă o lume cu mult diferită față de cea în care a crescut în ceea ce privește educarea copiilor. Astfel, iau naștere o serie de întrebări legate de regulile de nestrămutat ale parentingului american, cărora autoarea reușește să le găsească răspuns datorită cercetării și curiozității sale de jurnalist.

Pe parcursul cărții, autoarea se lansează într-o cercetare amplă referitoare la obiceiurile creșterii copiilor în diferite culturi, încercând să scoată la lumină părțile cele mai bune ale fiecăreia în parte.

Toate aceste informații bine documentate ne arată, de fapt, că nu mereu ar trebui să ne încredem oarbește în metodele moștenite de la părinți și bunici și să negăm cu înverșunare influențele venite din alte spații culturale.

În Buenos Aires, copiii merg târziu la culcare. Majoritatea părinților consideră de neconceput ca cei mici să treacă sistematic peste ora de culcare, iar de cele mai multe ori aceasta nu depășește 10 seara. Totuși, argentinienii sunt mai flexibili și preferă să nu pună o presiune prea mare în ceea ce privește programul de somn al copiilor, atâta timp cât aceștia dorm orele necesare pentru a fi odihniți.

Pe când francezii se îngrijesc ca cei mici să consume alimente sănătoase și să respecte mesele în familie, copiii chinezi învață să facă mult mai devreme la oliță, iar americanii de origine libaneză țin familia unită cu orice preț, respectând legăturile de sânge.

Pigmeii Aka sunt văzuți drept cei mai buni tați din lume, ei petrecând foarte mult timp cu copiii lor. Pot fi văzuți chiar ținând nou-născuții la sân în timp ce mama e plecată la vânătoare. Nu se dau în lături de la treburile strict legate de gospodărie, gătesc sau deretică în egală măsură cu partenerele lor.

Japonezii, pe de altă parte, preferă să nu intervină în conflictele celor mici, lăsându-i pe aceștia să își rezolve singuri problemele, chiar dacă se ajunge la lovituri. Se pare, totuși, că această metodă funcționează destul de bine. În urma unui sondaj, copiii americani au spus că preferă să nu se bată pentru că se tem de pedepsele părinților, în timp ce copiii japonezi au avut răspunsuri care au vizat empatia, considerând că celălalt copil se va simți umilit și trist.

Ceea ce mie mi s-a părut interesant este faptul că autoarea nu s-a rezumat doar la cercetare. Pe măsură ce fiica ei, Sofia, creștea și ea avea nevoie de inspirație, aplica aceste sfaturi despre care vorbește în carte în educația celei mici. Așa a descoperit că lucrurile pot fi făcute și diferit decât așa cum vedea la familiile clasice americane și că uneori rezultatele pot fi mult mai bune.

„Problema este atunci când cultura principală, cea care creează modelel și stabilește regulile, ajunge să își generalizeze practicile, iar ceea ce impune astfel este luat drept natural, biologic. ”

• Cartea a apărut la Editura Philobia
• Eu i-am acordat 5 steluțe pe Goodreads