“Devoratoarea de păcate” este un roman pentru adolescenți, care prezintă drumul inițierii unei tinere fete în viața grea și plină de obstacole a Angliei secolului al XVI-lea. E ca o plimbare de seară pe străzile ticsite de lume ale unui regat medieval, unde regulile sunt aspre și nerespectarea lor duce la pedepse grave.
May Owens este personajul principal al romanului, o tânără de 14 ani care, rămasă orfană de ambii părinți, se găsește singură și înfometată, fără niciun sprijin. Fură, astfel, o pâine dintr-o brutărie și este prinsă și întemnițată. Când, în sfârșit, își află pedeapsa, fata trăiește un șoc puternic. Este condamnată să devină Devoratoare de păcate.
O Devoratoare de păcate este o femeie care trăiește singură în zona cea mai obscură a orașului, departe de privirile oamenilor. Este considerată o paria, un blestem. Un blestem se considera că se abate și asupra celui care o atinge sau îi aude glasul.
Ceea ce o făcea, pe aceasta, Devoratoare de păcate era faptul că, la moartea fiecărui om din regat, aceasta devora o serie de alimente, în concordanță cu păcatele pe care acesta le-a săvârșit de-a lungul vieții. Păcatele deveneau, atunci, ale Devoratoare, iar cel decedat putea merge la Ziditor curat, fără de pată.
Devoratoarea lua locul preotului în ceea ce privește taina spovedaniei, care în carte poartă numele de Recitare. Muribundul trebuia să își mărturisească în fața Devoratoarei toate păcatele, iar ea jura să păstreze secretul și să îl ia cu ea în mormânt. Odată devenită Devoratoare, fata făcea un legământ de discreție și tăcere.
Ce mi-a plăcut la această carte a fost faptul că nu este un roman tipic YA, unde fata singură, tristă și fără ajutor găsește un băiat care îi oferă soluția tuturor problemelor sale, ci este nevoită să își rezolve singură problemele, să își descopere forțele interioare și să treacă peste toate obstacolele pentru a-și găsi calea în viață.
Tristețea, singurătatea, ostracizarea, sunt niște pietre de moară care apasă greu pe umerii lui May. Fata nu se poate obișnui cu noua ei viață și încearcă sa învețe cât mai bine sarcinile noii sale meserii.
Este trasă fără voia ei într-o lume a intrigilor, a crimelor pentru putere și a secretelor dureroase. Se lansează în rezolvarea lor și își pune pielea în joc pentru a face lumină într-un loc stăpânit de întuneric.
Acțiunea are loc într-o Anglie atemporală la prima vedere, dar dacă suntem atenți la detalii, aceasta se contopește cu Anglia perioadei elisabetane, a reginei fecioare care a ordonat uciderea soției favoritului său și care iubește artele frumoase. E foarte plăcut să întâlnești detaliile vieții de la Curtea Angliei din secolul al XVI-lea.
Recomand cartea mai ales adolescenților, dar și adulții au câte ceva de învățat din ea.
- Eu i-am acordat 4 pe Goodreads.
- Cartea poate fi găsită la Editura Litera.