Cu cartea ”Atunci am auzit glasul ei” , Charles Martin a reușit să facă exact ce și-a propus. Să trezească sufletele și conștiințele adormite, să ne conducă pașii pe drumul care duce către Dumnezeu.

Dylan și Maggie Styles sunt căsătoriți de 9 ani, au o căsnicie fericită și viața pare că le zâmbește în momentul în care, înr-o noapte luminată de lună și de dragostea celor doi, Maggie rămâne însărcinată.

Entuziasmul cu care cei doi îl așteptau pe cel mic mi-a adus aminte de perioadele celor două sarcini ale mele. Tot atât de multă speranță îmi umplea și mie sufletul atunci când mă gândeam la cei doi îngerași care abia așteptau să vină pe lume. Am retrăit, deci, odată cu Maggie, candoarea și iubirea viitoarei mame.

Doar că, în momentul nașterii, lucrurile nu decurg conform planurilor și Dylan este pus în fața unei tragedii care îi va schimba în totalitate viața și viziunea asupra lumii. Bebelușul este, din păcate, mult prea mare. Se naște fără șanse la viață și proaspăta mămică intră într-o comă profundă care o poartă departe de durerea mult prea greu de îndurat.

Din păcate, toate apasă pe umerii lui Dylan și acesta trebuie să lupte, să rămână tare, de dragul soției sale. Trebuie să stea lângă căpătâiul ei pentru ca ea să îl vadă acolo atunci când se va trezi. Nu își permite să clacheze. Dragostea nu îl lasă.

Romanul acesta e înconjurat într-o aură magică a dragostei. Dragostea celor doi soți, dragostea pe care Dylan o împărtășește cu amicul său din copilărie, Amos, dragostea pe care ajung să o împărtășească elevii cărora Dylan le predă cu profesorul lor aducător de lumină și speranță. Dylan este un mesager al lui Dumnezeu fără să știe. El le arată tuturor că Dumnezeu nu îi dă niciodată omului mai mult decât poate duce.