,,Fata cu fragi” este o carte care te cucerește. Un roman cald, molcom, scris cu foarte multă emoție, în care autoarea ne povestește cum a luat naștere celebrul tablou al pictorului Edvard Munch, “Strigătul”. Conform poveștii pe care cartea o relevă pas cu pas, în spatele acestui faimos tablou stă o poveste de iubire neîmplinită, care a stârnit furtuni în sufletele celor doi protagoniști sortiți nefericirii.
E vară în Åsgårdstrandul anilor 1893, un orășel de la malul mării așteptând în fiecare sezon cald venirea pictorilor țării, care închiriază casele localnicilor pentru a se lăsa învăluiți de natura primitoare ce îi inspiră. Liniștiți și înconjurați de frumusețe, aceștia nu fac decât să își aștearnă sufletul pe pânze. Iar localnicii se mută pentru această perioadă în căsuțe de pescari din lemn, bucuroși de venitul în plus și de contribuția pe care o au la dezvoltarea artei locale.
Johanne Lien este personajul narator al romanului, cea sub ochii căreia se revelează povestea înduioșătoare de iubire ce va lua ființă și care va inspira o multitudine de tablouri încărcate de emoție, tristețe și anxietate.
Familia lui Johanne își închiriază casa unui celebru pictor al acelor vremuri, Hans Heyerdahl. Însă despre acesta nu aflăm din carte decât că a pictat celebrul tablou “Fata cu fragi”, a cărui inspirație care se întâmplă să fie chiar Johanne. Asta pentru că, de mică, fata culegea fragii dați în pârg și îi vindea la piață sau îi oferea celor dragi.
Însă Johanne este atrasă de munca unui alt pictor, unul pe care toată lumea îl consideră imoral, pângărit. Edvard Munch. Acesta pictează diferit, așterne pe pânză ceea ce simte, nu ceea ce vede, de aceea picturile sale sunt considerate de săteni scandaloase, iar fetele nu sunt lăsate să treacă prin dreptul porții sale de către mamele protective.
”Personajele din tablouri cresc și se schimbă, Inger, la fel ca în viață. De fapt, ele sunt viața. Se schimbă odată cu stările noastre și cu orele zilei. De fiecare dată când le privim arată altfel.”
Acțiunea propriu-zisă începe în momentul în care Johanne este angajată fată în casă de către familia unui general și se împrietenește în mod surprinzător cu fiica cea mică a acestuia. Din acel moment, ea devine martorul unei povești de iubire care se deapănă când alert, când lin, dezvăluind doi îndrăgostiți cu personalități puternice care trebuie să se sacrifice pentru idealurile lor.
Ceea mi s-a părut cu adevărat interesant a fost tehnica aleasă de autoare pentru a prezenta sentimentele celor doi. Cum nu este o reflexie întocmai a realității, naratorul nu este nicidecum omniscient și omniprezent, ci pare mai degrabă că privește pe gaura cheii pentru a descoperi cât mai multe detalii din aventura nefastă ce se desfășoară în apropierea sa. Pentru că cea care ne deapănă întreaga poveste este chiar Johanne, fata cu fragi.
Johanne este de o sensibilitate ieșită din comun, pentru ea tablourile lui Munch au o viață proprie. Ea
le poate auzi chemarea, le poate simți durerea. Astfel, în ea crește o mlădiță a frumosului, pe care înmuguresc sentimente ce se transformă, rând pe rând, în culori. Johanne are sufletul unuei pictorițe și nu se sfiește să îl lase să iasă la lumină.
Edvard Munch este prezentat în carte drept un om întotdeauna pierdut în propriile sale gânduri, mereu trist și cu tendințe de anxietate. El este total devotat artei sale, incapabil să sacrifice timpul dedicat creației pentru nimic, nici măcar în numele iubirii. Nicio femeie care s-ar fi încumetat să îl iubească nu ar fi putut să îl păstreze pentru ea, fiindcă el era de mult căsătorit cu arta lui. De aici se naște tragismul acestei povești de iubire. De aici durerea, care înflorește nu numai în sufletul tinerei și inocentei fete, dar și în cel al pictorului. Sentimente amețitoare de durere, dragoste înnăbușită, delir, se transformă în inima lui Tullik în disperare și lacrimi, iar în cea a lui Munch într-un tablou, “Strigătul”.
Edvard Munch, “Strigătul”
“Cât despre Munch, el avea arta lui. Era singura lui iubire și tot ce-i trebuia.”
Autoarea reușește să facă o paralelă ingenioasă între suferința fetei și felul în care aceasta îi chinuie sufletul și trupul și pașii pe care îi urmează Munch până la varianta finală a tabloului. Astfel, deși nu sunt aproape unul de celălalt, amândoi par a trece simultan prin aceleași încercări, prin aceeași agonie.
În antiteză cu povestea de iubire a celor dei împâtimiți ai artei, dar și ai suferinței, suntem martorii unei iubiri firești, clare, fără umbre și contururi îngroșate, dintre Thomas, un tânăr pescar sincer și onest și Johanne. Aici culorile nu se estomplează în depărtare, umbrele nu ascund chipurile protagoniștilor. Aici iubirea se vede în toată splendoarea ei inocentă.
“Fragii se coceau, vara era în toi și odată cu ea dădeau în pârg și pasiunea lui Tullik și creativitatea lui Munch.”
Dar vara se apropie de sfârșit, Johanne, cea a cărei viață a fost dată peste cap, aleargă către inocența pierdută, către fata cu fragi pe care o lăsase în urmă undeva într-un cotlon al casei pe care o părăsise doar pentru acest sezon, Munch pleacă către zări necunoscute, pe care să le stoarcă de emoție din care să picure pe pânză inspirație pură, iar Tullik e obligată să își urmeze cursul vieții, fără a putea să alunge din suflet aceste luni de dăruire totală.
Cartea a apărut la Editura Humanitas și are 308 pagini.
Eu i-am acordat 5 Steluțe pe Goodreads.
Hi, this is a comment.
To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
Commenter avatars come from Gravatar.